Cînd eram în anul trei de facultate mă integrasem într-o gaşcă de viitori istorici consumatori de alcool. Peroram în jurul halbelor despre Mareşalul Antonescu, Iuliu Maniu, Ana Pauker şi alte personaje

Cînd eram în anul trei de facultate mă integrasem într-o gaşcă de viitori istorici consumatori de alcool. Peroram în jurul halbelor despre Mareşalul Antonescu, Iuliu Maniu, Ana Pauker şi alte personaje. Discuţiunile erau atît de profunde, că pînă la urmă uitam de la ce am pornit şi o dădeam pe conversaţii îngălate despre femei şi fotbal.

Printre noi era şi Tiberiu, fiul proprietarului unui lanţ de farmacii din Oltenia. Era mai mare cu vreo trei ani decît mine, dar abia în anul doi la facultate. O vreme îşi păcălise familia că face o medicină particulară, fapt pentru care îşi tapa bătrînii de bani pentru tot felul de tratate fictive despre oase, plămîni şi laringe. Ţinuse aşa pînă cînd seniorul din ţara prazului descinsese la Bucureşti, îi arsese două palme şi-l ameninţase că-l taie de la orice fel de porţie dacă nu se apucă de ceva serios. Aşa ajunsese coleg cu noi.

Ratatui

Omul făcea tot felul de aiureli cînd se pilea. Odată, a plecat cu un mop cu găleata roşie din cîrciuma unde băusem şi ne-am prins că are ceva în plus abia cînd ne depărtasem de locaţie. Am zbie­rat la el să le ducă la loc, dar a plecat spre Piaţa Amzei, de unde s-a întors cu nişte portocale stricate, pe care le luase prin troc în schimbul obiectelor ciordite.

Fără să arate bine, avea totuşi succes la femei, printr-o tactică anume. Cînd era într-un grup mai mare, cu noi cu tot, după cîteva beri simula beţia şi devenea interactiv. Ochea o fată de la altă masă şi, după ce o fixa o perioadă cu privirea, se ridica brusc, o mîngîia pe cap şi îi spunea: “Dumneata semeni cu un ratatui!”. Pînă cînd să se dezmeticească preopinenta, turuia bancuri şi fraze suprarealiste.