Andrei Crăciun: "România şi-a expus iar, indecent, antifotbalul în meciul cu Olanda. "

Şi jurnaliştii nemţi au avut dreptate. De pe urma acestei echipe galbene nu rămâne nimic. Chiar dacă, peste ani, ziariştii români, care au atârnat, ignoraţi, pe gardurile lui „Santispark“ din Abtwil, buncărul unde Piţurcă a pitit naţionala, vor suna un Chivu grizonat să povestească despre „egalurile istorice“ cu campioana şi vicecampioana mondială. Ne vom îmbăta iar cu amintiri contrafăcute, cum facem mereu, vom trage de cele două puncte mici până vor deveni mari, uriaşe, inegalabile. Vom uita iar că fotbalul se joacă pe puncte doar pentru cine nu-l înţelege. Cine vine la stadion să vadă echipe supraponderale, cu fundul mare îndesat în poartă? Acasă, în fotolii, nici zidarii nu frâng cutiile de bere în pumni impresionaţi de betonul defensivei.

Fotbalul adevărat e ca în clipurile de pe YouTube, fragmente din meciuri pe care le vezi şi nu le mai uiţi, mixate de anonimi din toată lumea, imagini mişcătoare, cu picioare care aleargă de parcă ar zbura, peste care curg melodiile care îl fac să sune şi mai frumos: „Footbal is coming home“, „Notti magiche“. Cine iubeşte Jocul îl iubeşte pentru că l-a văzut pe „Diego... Diego... Diego... genio, genio, genio, ta, ta, ta, goooooooooooooooool, quiero llorar, Dios Santo, viva el futbol, Diegooooooooooooo“, comentat de acel argentinian înnebunit de golul doi al lui Maradona din meciul cu Anglia. Pentru că, măcar pe net, s-a îmbătat cu fentele „Gâscanului“ Dobrin sau a adormit visând că e Hagi din meciul cu Columbia. Problema depăşeşte dreptunghiul verde. Nu se termină cu tricolorii şi cu antrenorul lor superstiţios şi îmbufnat. Începe atunci când aceia dintre miile de oameni galbeni care au luat loc în tribune se vor întoarce, dacă se vor întoarce, în România.

Acolo, departe, faţă în faţă cu zâmbitorul monstr