Era 1799 cînd un ţăran a descoperit, acolo, la Sînnicolau, un tezaur pe care i l-au luat, cu un vechi avînt negustoresc, nişte pricepuţi călători greci....
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri10 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Era 1799 cînd un ţăran a descoperit, acolo, la Sînnicolau, un tezaur pe care i l-au luat, cu un vechi avînt negustoresc, nişte pricepuţi călători greci. Ei bine, aceştia au fost prinşi asupra faptului tocmai cînd încercau să-l vîndă, să-l speculeze. Casa de Habsburg a ştiut să mute temelia de aur a Sînnicolaului aici, la Viena.
23 de obiecte de aur, avînd 10 kilograme, sînt păzite, sub titlul lor de-acasă, de funcţionarii Muzeului din Viena. Ce aş înfige mîinile în aceste piese de 20-22 carate, să le arunc în balanţa noastră de plăţi!
Ce m-aş mai fi luat de gît cu paznicii acestui tezaur care nu e al lor, care nu e al Habsburgilor, care nu e al nici unui imperiu, ci al celor de la care a fost furat! N-am nici o revendicare, n-am nici o pretenţie teritorială, am numai sentimente.
Vienă, cîtă pătimită Transilvanie plăteşte splendorile sale! Şi coincidenţa sinistră a făcut ca Diktatul prin care, într-o zi însîngerată a calendarului, Transilvania era sfîşiată să se semneze tot la Viena. Voi merge acolo să-mi miroasă pielea a trădarea marilor puteri fasciste, să simt în nări amintirea sudorii de porc a lui Ciano şi amintirea răsuflării de oţetar şi rufă fiartă a lui Ribbentrop!
Vienă, ce datorii ai tu faţă de izvoarele strălucirii tale!
Nu 7 căni, 11 farfurii, 2 pahare, 1 corn pentru vin şi 2 pocale, toate de aur, ci preţul lor în trudă şi suferinţă. Căci va veni fără îndoială o zi cînd aurul nu va însemna neapărat ce înseamnă azi. Atunci,
