Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Operează-te mai repede!“

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 22 iunie 2008 ·

La insistenţele noului antrenor de la Inter, românul va suferi intervenţia chirurgicală la umărul stîng mîine, la Milano, 13 zile înainte de nunta cu Adelina.

Demiterea lui Roberto Man­ci­ni şi numirea lui Jose Mou­rin­ho (foto) pe banca teh­ni­că a lui Internazionale Milano a­tra­ge după sine şi alte schimbări. În spe­cial în privinţa lui Cristi Chivu, cel care a tot amînat sezonul trecut operaţia la umărul stîng. Jucătorul suferise o luxaţie la amicalul cu Ger­mania, din septembrie 2007, ac­ci­dentarea agravîndu-se de atunci.

“Să facem un Euro bun, să mă în­sor şi apoi să mă operez, să scap de calvarul ăsta cu umărul”, spu­nea inter­naţi­o­­nalul român înaintea turneului fi­nal conti­nen­tal. Umărul i-a rezistat la Euro, “in­te­ristul” fiind printre cei 5 in­te­gra­lişti ai României. Iar că­să­toria cu A­de­lina Elisei va fi pe 6 iulie.

Mire cu braţul în ghips

După ce Euro s-a încheiat pre­ma­tur pentru “naţionala” Ro­mâ­niei, Chivu a fost însă sunat de noul an­trenor al Interului. “Cristi, aş vrea să te operezi mai repede, chiar înainte de nuntă. Oricum o să ra­tezi startul pregătirilor cu Inter, de pe 18 iulie, dar vreau să poţi re­veni cît mai curînd pe teren.”, i-a spus Mourinho. Şi cum o astfel de cerere venită din partea por­tu­ghezului nu poate fi refuzată, Chi­vu s-a con­for­mat. Astăzi va ple­ca la Milano, acolo unde mîine se va o­pe­ra la u­măr, la o clinică stabilită de me­di­cul “nerazzurrilor”. Iar la nun­tă, Chi­­vu va avea braţul stîng imo­bili­zat.

44 de meciuria jucat Chivu în toate competiţiile cu umărul accidentat, de la luxaţia umărului suferită pe 12 septembrie 2007, la amicalul cu Germania.

5,1 milioanede euro este salariul anual al lui Chivu la Inter.

La “naţională” prinde doar Franţa

După operaţie, Cristi Chivu va sta cu umărul imobilizat complet timp de 3 săp

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 8 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°