În patru zile cît am petrecut pe tărîmurile finlandeze, am înţeles că poţi face tot ce e mai bun, şi pentru tine, şi pentru ceilalţi.Numai să vrei şi să ştii ce vrei.
În patru zile cît am petrecut pe tărîmurile finlandeze, am înţeles că poţi face tot ce e mai bun, şi pentru tine, şi pentru ceilalţi.Numai să vrei şi să ştii ce vrei.
Prin hublou, din zbor, i-am zărit ţărmurile cuminţi, cu ape liniştite, insulele mai mici sau mai mari, de un verde crud, odihnitor. Peisajul, nesofisticat, se contura exact ca pe hartă, numai că aveam în faţă o hartă în mişcare lină, ce îşi făcea detaliile vizibile pe măsură ce ne apropiam de sol. Aveam emoţii. Mergeam pentru prima oară în această ţară, unde eu şi încă trei jurnalişti eram aşteptaţi de mai multe oficialităţi şi de însuşi şefulstatului, Tarja Halonen, prima femeie preşedinte din istoria ţării.
EDUCAŢI ŞI INFORMAŢI. Agenda era încărcată. De la aeroport, primul popas a fost la Biblioteca Universităţii din Helsinki, unde gazdele au făcut o excepţie de zile mari, permiţîndu-ne să zăbovim acolo după sfîrşitul programului. Spun asta, pentru că Finlanda, ca şi alte ţări care îşi respectă cu stricteţe programul de lucru şi de odihnă, e mereu cu ochii pe ceas. Pe vremuri, biblioteca se afla la Turku – al cincilea oraş ca mărime din ţară, cu o puternică tradiţie culturală – dar fusese mistuită aproape în întregime într-un incendiu. Ce a rămas, a fost mutat în actuala bibliotecă din Helsinki. Aceasta a primit donaţii de cărţi rare din mai toată Europa, şi nu numai, iar acum, aici se regăsesc, între altele, manuscrise rare, precum şi o colecţie, transferată pe suport electronic, a prestigiosului cotidian american New York Times, începînd din anul 1921. Biblioteca se întinde pe două etaje, are o arhitectură deosebită, cu coloane de marmură în înterior şi o sală de studiu cu cele mai moderne dotări
