(Raspuns pentru MARIA - Giurgiu, F. AS nr. 798)
Am 24 de ani si as vrea sa-ti spun putin despre ceea ce a trebuit sa indur la varsta mea. Pe 14 februarie a.c., ma imbracam sa ma duc la cumparaturi, cand m-a luat o durere criminala in partea stanga a capu-lui. Am chemat salvarea, am stat prin urgente doua zile cu dureri, cu perfuzii etc. Intr-un final, m-au trimis la un spital, unde m-au diagnosticat cu sindromul Wallenberg. Aveam gura stramba, nu vedeam bine, nu puteam sa ma misc, nu puteam inghiti nimic, nici macar saliva nu o puteam inghiti, plus dureri groaznice. M-au tinut o saptamana cu perfuzii, dupa care mi-au bagat o sonda prin nas pana in stomac, pentru a ma hrani. Am stat asa trei saptamani, cu toate ca nu era voie mai mult de 15 zile, dupa care mi-au bagat prin operatie direct in stomac un furtun, prin care trebuia sa ma alimentez cu mancare pisata si introdusa cu seringa. In timpul operatiei, am luat un microb si am facut infectie, dar nimeni nu si-a dat seama, cu toate ca ma plangeam continuu de dureri si aveam bagate in vene calmante (dar eu nici sa clipesc nu puteam de durere). Dupa 6 zile de chin, m-au operat de urgenta, pentru a scoate puroiul, dupa care am stat trei saptamani cu antibiotice. Au trebuit sa-mi bage un instrument in gat, pentru a putea introduce perfuziile si antibioticele, pentru ca in maini nu se mai putea, erau varza facute. Asa am stat trei saptamani. Te pot ajuta doar cu un sfat, pentru ca, avand in vedere experienta prin care am trecut, mai bine ca mine nu stie nimeni. Roaga-te si crede ca Dumnezeu te va ajuta. Pe mine m-a ajutat, exact dupa doua luni, domnul Iisus. M-a deblocat, asa dintr-o data, am putut inghiti si manca. Sa nu crezi ca spitalul sau banii au facut ceva pentru mine. Ei doar m-au tinut in viata, ca pe un om in coma. Crede-ma, acum, cand iti scriu, sunt acasa de o zi si nu incetez sa-i multumesc lui Du
