"Fericiti cei curati cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu!"
Sf. Cuv. Parascheva
Izvorul Tamaduirii
Doamna director Sanziana Pop,
Fac parte din acei cititori care dau Cezarului ce-i al lui: mii de multumiri cerului ca existati pentru ca eu, credincioasa ce sunt, sa vin acum, cu toata fiinta mea, sa aduc, prin revista dvs., recunostinta, slava si nemarginita dragoste fata de Dumnezeu. Ceea ce va voi impartasi acum nu este rodul unei imaginatii infierbantate sau a unei minti bolnave; e rezultatul unui sir de intamplari reale, din care am ales doar una, si prin care Atotputernicul si-a aratat puterea si mila lui asupra mea.
Am ales calea credintei adevarate, prin post si rugaciuni, dupa o serie de experiente triste traite de mine. Sunt mai bine de patru ani de zile de cand nu m-am abatut din drumul meu nici cu gandul, dar nici cu fapta. De atunci mi-am gasit linistea sufleteasca si am devenit alt om: increzatoare in mine, cu speranta in viitor, dornica de a trai (fiindca si aceasta dorinta crestineasca imi pierise).
Era in Vinerea Mare a anului 2007, cand, alergand dupa un tramvai, am cazut si o piatra mi-a strapuns policele mainii stangi, facandu-mi o rana urata la privit si greu de suportat. Cu o seara inainte terminasem de citit "Biblia", iar intamplarea mi-a dat de gandit: Dumnezeu ma incercase. A doua zi, de Sfanta Inviere, trebuia sa plec la Iasi, la Mitropolie, dupa cum obisnuiesc de patru ani. M-a pansat o prietena, dar de doctor nu voiam sa aud. Un singur gand aveam: sa ajung la destinatie. Temperatura ma speria, durerile deveneau insuportabile. Sleita de puteri, m-am urcat dimineata in trenul de Iasi, am stat la Inviere si m-am intors a doua zi. Durerile nu-mi dadeau pace, degetul se umfla vazand cu ochii, rana supura. Am ajuns intr-un final la medic, mi s-a facut radiografia, mi s-a dat verdictul: infectie oso
