Federaţia, jucătorii şi ziariştii lucrează cot la cot pentru oamenii care consumă fotbal.
Îi recunoşti imediat. Sînt mulţi, guralivi, gălăgioşi şi curioşi. Bărbaţi, într-o proporţie covîrşitoare, semn că Ataturk ar mai fi avut un pic de lucrat la modernizarea ţării. Îmbrăcaţi nu foarte, foarte, dezordonaţi, insidioşi. Umblă ca Vodă prin lobodă sau ca Paşa prin paşalîc, dacă vreţi. Cam graşi, cam nebărbieriţi. Şi din nou curioşi. Ziariştii turci au invadat centrul de presă. Ei au reuşit ce nu reuşiseră oştirile otomane care asediaseră Viena cu sute de ani în urmă. Mai lipseşte un steag cu semiluna şi un hoge care să ne cheme la rugăciune
“Scrisori”
Oamenii îşi fac bine meseria, asta trebuie reţinut. Restul nu contează decît la impresia artistică, iar Euro nu e o companie de spectacole pentru publicul purtător de cravată. Cînd au apărut aici, jurnaliştii din ţara lui Sabri n-au venit cu mîna goală. Nu ne-au adus nici rahat cu fistic, nici halva cu cacao. În schimb, în afara unui entuziasm contagios, au împărţit în stînga şi în dreapta o carte tipărită în condiţii impecabile cu un titlu simplu, scris în engleză: “Letters to Euro 2008”.
Bucuria Euro
Lucrarea cu pricina a fost editată de TFF, adică Turkiye Futbol Federasyonu, şi conţine mesaje scrise de mînă de către toţi componenţii naţionalei Turciei. De la Fatih Terim pînă la Emre Belozoglu şi Volkan Demirel. Scrisorile sînt adresate suporterilor şi nu conţin metafore potrivite să intre în vreo antologie a literaturii. Sînt rînduri şi gînduri neprelucrate despre bucuria de a juca la Euro . Despre senzaţia de sărbătoare. Despre emoţia de a-ţi reprezenta ţara în faţa a zeci de mii de oameni în tribună şi a altor zeci de milioane de acasă sau din imigraţie. Sînt peste 70 de milioane, în patr
