"Ciuruit de gloante in timpul revolutiei, sotul meu zace paralizat in pat"

Stimata doamna Sanziana Pop,

Ma rog bunului Dumnezeu si Maicii Domnului sa faca o minune si pentru familia mea. Numai credinta in Dumnezeu si iubirea fata de ai mei mi-au dat putere sa razbesc singura, timp de 18 ani. Ajunsa la capatul puterilor, atat fizic cat si material, imi deschid sufletul in fata dvs. si a minunatilor cititori ai revistei. Ma numesc Maria Jula, am 48 de ani si va spun ca am imbatranit inainte de vreme, din cauza necazurilor, suferintelor si a nedreptatilor traite. Daca pana in decembrie 1989, eram o familie fericita, implinita, cu 3 copii sanatosi si frumosi (sotul era sofer, eu muncitoare), dupa acel decembrie insangerat, situatia noastra s-a schimbat. Plecat de acasa in data de 19 decembrie 1989, trimis intr-o cursa la Pitesti, aveam sa-mi vad sotul peste o saptamana, intr-un spital din Turda, ciuruit de gloantele revolutiei. Multumeam intruna bunului Dumnezeu ca era in viata, fara sa ma gandesc ca acela era inceputul unei lungi si grele suferinte. Medicul mi-a spus ca glontul care i-a intrat prin sold nu este stabilizat si nu poate fi operat, decat dupa 10-15 zile. A fost operat in data de 5.01.1990 si glontul era infipt in coloana vertebrala, in zona L2-L3. Dupa lungi recuperari, sotul a mers din nou, insa din cauza durerilor mari nu a mai putut sa-si practice meseria, apoi au inceput starile de oboseala permanenta. Incet-incet, sistemul nervos ceda. A fost diagnosticat cu tetrapareza spastica, iar dupa cativa ani, a fost diagnosticat cu scleroza multipla cu tulburari sfincteriene. A mers in baston, apoi cu cadru metalic, a urmat caruciorul cu rotile, iar din 2001 nu-si poate folosi nici mainile. Am facut toate demersurile pentru a obtine titlul de ranit, insa dosarele depuse de noi au disparut si nu am beneficiat niciodata de nici un ajutor din part