Din orgoliu şi mândrie, îşi construiesc, dacă-i ţin galbenii, case uriaşe, cu încăperi al căror număr nu-l mai ştiu nici ei şi-n care intră mai mult musafirii. Odinioară, tradiţia lor spunea că turnuleţele cocoţate-n vârf arată bogăţia şi bunăstarea familiei. Cu cât se aşază mai multe unele peste altele, cu atât mai înstăriţi sunt proprietarii. Acum, moda închide gura obiceiurilor moştenite şi turnurile acoperite cu foi de aluminiu cad în dizgraţie. Totuşi, opulenţa expusă dă încă măsura averii.Le recunoaştem cu toţii, fie că le găsim în cartiere mărginaşe, fie că sunt în localităţi distincte. Aşezate ca nişte răzători în moţul caselor cu câteva niveluri, turnuleţele din tablă sau aluminiu lucesc de la câteva sute de metri. Patru, şase, şapte - cu cât mai multe, cu atât mai bine pentru starea materială a proprietarilor. De la o vreme, însă, moda „pagodelor“ ţigăneşti a început să se schimbe. Actualul „trend“ păstrează încă admiraţia pentru proporţiile uriaşe, dezvoltând însă pasiunea pentru livinguri imense, dar retezând avântul acoperişurilor ţuguiate. Şi răpirile din serai, caii pe cărări înverzite, tigrii şi zebrele sunt pe cale de dispariţie. „Acum nu mai facem cu turnuri. Aşa se lucra cu zece ani în urmă, construiau părinţii. Noi, aici, avem şase turle. Nici pereţii nu-i mai pictăm. Ăştia aşa au rămas“, spune Dădiţa, arătând spre casa din spate, undeva lângă o intersecţie din comuna doljeană Coşoveni. În stânga, aproape de intrarea pe poartă, altă clădire, ce pare a avea doar o cameră. „E bucătăria. Am făcut-o separat de casă“, explică stăpâna moşiei. Deşi spaţioasă, căci casa e ridicată pe două niveluri, doar două camere sunt locuite. „Nu stăm în toate, că n-avem de ce. Iarna le-ncălzim doar pe-astea“, continuă femeia de care stau agăţaţi doi puradei. După colţ, câteva clădiri mai departe, cineva meştereşte la un gard. Nu vrea însă cu nici un chip să poves