Ca să nu-i piardă şi pentru a-i linişti, Dinamo le-a mărit contractele lui Pulhac şi Ropotan la 70.000 de dolari.
Înainte de a pleca ieri în Germania, fundaşul stînga Cristi Pulhac (23 de ani) şi mijlocaşul defensiv Adrian Ropotan (22 de ani) şi-au prelungit contractele cu “cîinii” pînă în vara lui 2013, dar, cel mai important, li s-au mărit salariile! Aşa cum au tot cerut în ultimul sezon, cei doi fotbalişti, printre cei mai slab remuneraţi în Ştefan ce Mare, au primit măriri considerabile ale salariilor, fiecare ajungînd să cîştige cîte 70.000 de dolari, iar suma va creşte cu 20 procente pe fiecare an de contract, în funcţie de performanţele individuale ale jucătorilor.
Decizia şefilor i-a satisfăcut pe ambii fotbalişti care cîştigau puţin la echipă, deşi sînt consideraţi importanţi pentru Dinamo. Pulhac avea o remuneraţie de 28.000 de dolari pe sezon, iar Ropotan, 30.000 de dolari. În plus, ambii aveau oferte din străinătate, din Germania, şi astfel, prin mărirea salariilor, conducerea clubului a dorit să-i mai liniştească.
92 de meciuri a jucat Pulhac în Liga I pentru Dinamo.
56 de partideare Ropotan în tricoul “cîinilor”.
Se pregătesc alţi trei
Moţi şi Adrian Cristea sînt cei cărora li se vor mări salariile în următoarele săptămîni. Chiar dacă este dorit insistent de către Lazio, stoperului de 23 de ani i se va dubla contractul actual de 50.000 $, ideea fiind aceea că şi dacă va pleca la Roma, acolo poate să-şi negocieze un salariu mai mare decît ar vrea să-i dea biancocelestii. Şi lui Adrian Cristea aproape că i se va dubla sa-lariul de 50.000$. Iar lui Ilie Iordache i s-a promis că dacă va face un turneu bun în Germania va semna un nou acord, îmbunătăţit financiar faţă de cel actual, cifrat la 18.000 $.
Bratu visează la Champions League
De ieri s-a alăturat lotului şi atacantul Flo