Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politist impuscat la magazin la ora trei noaptea

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 23 iunie 2008 · ·

Cel care l-a impuscat se enervase ca politistul a intervenit cind el facea glume cu vinzatoarea. Politistul comunitar ranit a fost dus la spital, insa nu a avut rani grave. Un politist comunitar aflat in timpul liber a fost impuscat in fata unui magazin din cartierul Nicolina. Daniel Lungu (26 de ani), care se afla in concediu de odihna, s-a dus in noaptea de vineri spre simbata, in jurul orei 3 dimineata, sa isi cumpere unele alimente. Tinarul, insotit de o persoana, a intrat intr-un magazin de pe strada Salciilor, unde se mai aflau un barbat si o femeie. Cum a inceput scandalul Potrivit unor surse din rindul anchetatorilor, cind politistul comunitar a intrat in magazin, Ioan Auslingher, barbatul care l-a impuscat ulterior, facea glume pe seama vinzatoarei. Atunci, Daniel Lungu i-ar fi spus sa il lase pe el sa cumpere inainte. Astfel, intre cei doi barbati a izbucnit o cearta, iar dupa un schimb de replici dure ar fi iesit din magazin. Afara, Ioan Auslingher a scos un pistol cu gaze si a tras un foc in aer. Apoi, barbatul a indreptat arma spre politistul comunitar si l-a impuscat in umar, dupa care a plecat spre casa. Martorii incidentului au sunat la numarul unic de urgenta 112 si au anuntat Politia si Ambulanta. In scurt timp, Daniel Lungu a fost transportat la spital, iar politistii au demarat o ancheta. "In unitatea noastra a fost adus un tinar de 26 de ani ce prezenta o plaga impuscata in regiunea umarului sting. Pacientul a beneficiat de profilaxie antitetanica, iar chirurgii plasticieni au intervenit pentru rezolvarea plagii. In urma evaluarii clinice nu s-au constatat alte leziuni, iar pacientul a fost externat", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unitatii de Primire Urgente din cadrul Spitalului de Urgente "Sf. Ioan". Agresorul, gasit repede In scurt timp, agentii de la Sectia VI CUG au reusit sa il identifice pe barbat. "In urma verificarilor ef

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°