11 localnici din localitatea La Baneza, din comunitatea Castilla Leon, au surprins, sâmbătă, în jurul orei 11.30 , doi indivizi care încercau să fure din casa unui vecin. Cei 11 au
11 localnici din localitatea La Baneza, din comunitatea Castilla Leon, au surprins, sâmbătă, în jurul orei 11.30 , doi indivizi care încercau să fure din casa unui vecin. Cei 11 au înconjurat locul, însă hoţii au reuşit să fugă cu o furgonetă.
Acţiunea a continuat cu urmărirea delincvenţilor pe drumul naţional N-IV, unde, la o răscruce, cei doi au hotărât să se despartă, abandonând autovehiculul, în speranţa că li se va pierde urma. Unul a fost capturat de cei 11 vecini, iar celălalt ,de proprietarul casei unde s-a comis furtul, ambii fiind reţinuţi până la apariţia Gărzii Civile.
Conform datelor oferite de cabinetul de presă al poliţiei, cei doi indivizi sunt de naţionalitate română, unul minor. Arestaţii susţin că au intrat în casă deoarece uşa era deschisă. Aceleaşi surse au relatat, pentru mass-media, că minorul s-a speriat aşa de tare de urmărirea la care a fost supus, încât şi-a pierdut sandalele în timp ce fugea, continuând să alerge desculţ.