Campionatele Internaţionale de lupte ale României, competiţie disputată la Piteşti, a avut rolul unei ultime verificări înaintea Jocurilor Olimpice. Turneul a avut un excelent nivel, dat
Campionatele Internaţionale de lupte ale României, competiţie disputată la Piteşti, a avut rolul unei ultime verificări înaintea Jocurilor Olimpice. Turneul a avut un excelent nivel, dat fiind faptul că la start s-au prezentat campioni mondiali şi olimpici din 14 ţări.
"A fost o competiţie puternică, în care, la ambele stiluri, s-a verificat stadiul de pregătire al sportivilor noştri, cu deosebire", a declarat preşedintele FRL, Cristian Poteraş (foto stânga), aflat la ora aceea în emoţiile politice ale alegerilor din turul doi pentru Primăria Sectorului 6, Bucureşti.
România a obţinut 7 medalii de aur, opt de argint şi 16 de bronz, dar la fel de important este faptul că "olimpicii" Eusebiu Diaconu, Ion Panait şi Ştefan Gheorghiţă au arătat o formă foarte bună.
Culoare, la propriu şi la figurat, au dat, poate mai puţin la rezultate, sportivii din ţara fotbalului, Brazilia, prezenţi pentru prima oară la noi, şi nu ultima dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile lor. A lipsit, dintr-o neacordare de program, puternica echipă a SUA.