C. Ionuţ, de 22 ani, din Vorniceni a sesizat că a fost victima unei tâlhării comisă de consăteanul său A. Marcel, de 28 ani, ocazie cu care i-a sustras un telefon mobil şi suma de 400 lei. Din cercetările efectuate s-a constatat că în timp ce reclamantul se afla pe drumul comunal, a fost acostat de consăteanul său A. Marcel, împrejurare în care între aceştia au avut loc discuţii contradictorii, reclamantul fiind lovit cu pumnii şi palmele peste faţă.
Pentru a se răzbuna pe consăteanul său, reclamantul s-a deplasat la domiciliul fratelui său unde şi-a ascuns telefonul mobil şi suma de 300 lei, după care prin SUAU 112 a sesizat organelor de poliţie că a fost tâlhărit.Atât C. Ionuţ cât şi A. Marcel urmează a fi sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991
Autori: R.H.