Gabi Luncă reuşea să cînte în stilul său original, aşa că pînă la recunoaşterea oficială nu a mai fost decît un pas.
Gabi Luncă reuşea să cînte în stilul său original, aşa că pînă la recunoaşterea oficială nu a mai fost decît un pas.
De la tatăl său Gabi Luncă avea să moştenească o comoară numită talent, dar şi urechea muzicală. Datorită premiilor cîştigate, înarmată cu răbdare, a urmat sfatul unei funcţionare de la ea din Băicoi. “A venit la mine şi mi-a spus: «Uite ce este. Sînt informată că ai diplome. Trebuie să te duci la Bucureşti»“, îşi aminteşte Gabi Luncă. “Eu am spus că nu cunosc pe nimeni, cum să mă duc? A dat vreun telefon, nu a dat, nu ştiu nici acum. Dar i-am urmat sfatul. Aveam o soră mai mare cu cinci ani, căsătorită la Bucureşti. Mi-am luat diplomele şi m-am dus la ea. Nu mi-a spus nimeni unde să mă duc, m-am descurcat singură. M-am dus la Radio. Cînd am văzut clădirea aceea impunătoare mi s-au tăiat picioarele, tremuram din toate încheieturile. Veneam de la ţară, unde nu existau televizoare, iar radioul era singurul lucru care te bucura. Cine avea radio era cineva. Am intrat acolo, în acel hol şi am tot aşteptat să vorbesc cu cineva. L-am întrebat pe portar: «Bre, cu cine să vorbesc că vreau să cînt şi eu la radio?». El, săracu’, dacă a văzut că stau acolo de aproape o oră, mi-a spus că atunci înregistra Orchestra Radio ceva. S-a uitat pe o listă să vadă cine era de serviciu şi mi-a spus că ar fi bine să-l chem la poartă pe Nelu Florescu, că o să mă ajute. Am zis: «Chemaţi-l!». S-a dus şi văd că vine unul gras, aşa mai voinic, şi zice: «Tu m-ai chemat?». «Da.» «Eu sînt Nelu Florescu.» Zic: «Domnul Nelu Florescu, vreau să cînt şi eu la radio». S-a uitat la mine. «Vrei să cînţi la radio, dar cine eşti?» I-am arătat diplomele, după care m-a întrebat dacă am pe cineva aici. I-am zis că a
