Până pe 15 august, pe www.hipo.ro are loc „Târgul on-line pentru absolvenţi“.
Accenture, Microsoft, HP, Continental, UniCredit Ţiriac Bank, BCR Fond de Pensii, Regatta şi Mega Image sunt doar câteva dintre cele 100 de companii care au scos la concurs peste 1.000 de locuri de muncă. Joburile disponibile sunt pentru Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Absolvenţii care au terminat o facultate cu profil economic, tehnic sau limbi străine pot alege un job din domeniile achiziţii, logistică, bancar, financiar, contabilitate, inginerie, IT, management sau vânzări. Foarte multe oferte, de exemplu cele de la Accenture, HP sau Genpact, sunt pentru cei care au terminat Facultatea de Limbi străine. Şi cei interesaţi de continuarea studiilor pot accesa www.hipo.ro, unde vor găsi atât oferta naţională completă de programe de masterat, cât şi o secţiune cu articole oferite de specialiştii din resurse umane, pe teme precum alegerea profesiei potrivite, obţinerea avantajului competitiv în procesul de angajare, alegerea companiei pentru care să lucrezi, sfaturi pentru negocierea salariului. Tot pe site sunt şi oferte de internshipuri ale companiilor participante. Organizatorii (Catalyst Recruitment Solutions) se aşteaptă la 4.000 de participanţi.