Echipele de salvare au pornit ieri în căutarea potenţialilor supravieţuitori ai naufragiului unui feribot răsturnat de furtună în cursul zilei de sâmbătă în centrul arhipelagului filipinez, relatează Reuters. Sursa: AP
Până duminică seară au fost descoperite însă numai patru persoane care au reuşit să ajungă la ţărm, precum şi patru cadavre ale unor pasageri sau membri ai echipajului. Feribotul MV Prinţesa Stelelor, având la bord 626 de pasageri, dintre care 20 de copii şi 33 de nou-născuţi, precum şi un echipaj de 121 de persoane, s-a răsturnat sâmbătă după ce a fost surprins de uraganul Fengshen în largul mării.
Potrivit unui supravieţuitor, care s-a identificat numai cu numele de Jesse, feribotul s-a răsturnat la numai 30 de minute după ce s-a dat alarma, mulţi dintre pasageri aruncându-se în apă. Persoanele în vârstă au fost abandonate pe vas. Deşi valurile au răsturnat multe dintre bărcile de salvare, autorităţile speră ca numeroase alte persoane să fi reuşit să ajungă pe numeroasele insule din apropiere.
Taifunul Fengshen, denumit după zeitatea chineză a vântului, a lovit vineri arhipelagul filipinez, făcând cel puţin 155 de victime, majoritatea în provincia Iloilo, unde apele au inundat numeroase localităţi. Circa 30.000 de persoane din centrul arhipelagului au fost evacuate din calea furtunii tropicale, iar multe cartiere din capitala Manila au rămas fără electricitate.