Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou caz Crulic, în Spania

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 iunie 2008 ·

Arestat preventiv pentru falsificare de carduri şi deţinut în Penitenciarul Valdemoro din sudul Madridului, un român este nemulţumit de cum decurg cercetările în acest caz şi mai ales pentru că instanţa i-a respins cererea de judecare în stare libertate. Bărbatul se află în greva foamei. Bărbatul a recurs iniţial la această formă de protest solicitând ca anchetatorii să accepte în cazul său o probă audio. După ce solicitarea i-a fost admisă, acesta a renunţat la gest. Bărbatul s-a răzgândit apoi şi a reintrat în greva foamei pentru a cere să fie judecat în stare de libertate.

Ambasada României, care nu a fost contactată pentru sprijin de către românul arestat, ci s-a autosesizat în acest caz, este în permanent contact cu autorităţile penitenciare spaniole. Deţinutul se află, de altfel, sub control medical, la infirmeria închisorii.

Ambasada României a mai intervenit o dată, la sfârşitul lunii trecute, în acest caz. Autorităţile române de la Madrid au cazul în atenţie. Conform sursei citate, o echipă consulară s-a deplasat la acea dată la penitenciar, convingându-l pe român să iasă din greva foamei. Consulatul român a promis că îl va mai vizita pe român şi se va asigura că acesta va avea parte de un proces corect. Bărbatul a fost arestat în februarie, fiind acuzat pentru săvârşirea de fraude cu carduri bancare. Cazul românului din Spania nu este singular. La sfârşitul lunii ianuarie, un alt cetăţean din România, Daniel Claudiu Crulic (33 de ani), a murit într-un spital polonez, după ce intrase în greva foamei protestând că a fost arestat.

(16:15)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 35 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 26 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°