Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transilvania, destinaţie turistică pentru americani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 iunie 2008 ·

Sibiul, Braşovul şi Sighişoara sunt printre destinaţiile cele mai ieftine din lume, dar care se înscriu la capitolul "merită văzut". Asta arată un articol apărut pe site-ul USA Today, în care sunt trecute cinci destinaţii europene care sunt, deopotrivă, fascinante şi accesibile ca preţ. Contrar percepţiei românilor că ţara lor a devenit scumpă pentru turişti, din analiza americană rezultă că cel puţin Transilvania îşi primeşte vizitatorii la preţuri rezonabile.

În viziunea americanilor, atracţiile regiunii variază de la peisajele naturale sălbatice, la probabil ultimele zone rurale de pe continent cu un mod de viaţă cvasi medieval şi cu tradiţii străvechi şi la oraşe impregnate de cultura şi civilizaţia sud-estului european. Turiştii sunt sfătuiţi să-şi înceapă traseul cu oraşul Braşov, încărcat de istorie şi de clădiri medievale, inclusiv biserici şi fortificaţii, să urce apoi cu telefericul pe muntele Tampa de unde se pot vedea splendida panoramă oraşului şi munţii înconjurători. Următoarea locaţie ar putea fi castelul Bran, cunoscut şi sub denumirea de Castelul lui Dracula.

Un alt loc important pentru fanii lui Dracula este oraşul săsesc Sighişoara, locul de naştere al însângeratului domnitor medieval care a inspirat atâtea mituri. Unul din oraşele medievale din Europa cel mai bine păstrate, Sighişoara face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. Unul din turiştii americani care a vizitat oraşul spune: "Sighişoara este unul din cele mai frumoase oraşe pe care le-am vizitat în România. E ca o mică Praga".

USA TOday mai aminteşte de Sibiu, Capitala europeană a culturii în 2007, şi îşi sfătuieşte cititorii să urce pe cel mai înalt munte din ţară, cu atât mai mult cu cât pentru aceasta nu este nevoie de echipamente speciale, sau să stea câteva zile la proprietatea renovată a contelui Kalnoky din satul Miklosvar de lăngă Braşov,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum o ora
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 59 minute
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Scene șocante în Mureș! Un bărbat ucis de un taur

Ziua Constanta acum 33 minute
Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. El ar fi fost atacat de un taur, care se afla în zonă. Este vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă care prezenta, la nivelul întregului corp, mai m

George Simion, la Parchetul General: Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea

Mediafax acum 45 minute
„Am venit la Parchetul General pentru a cere clarificări, pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată cu trei zile înainte de alegerile din 9 iunie asupra noastră. Au trecut două săptămâni, fix 14 zile din

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 33 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum o ora
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 4 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

33°
joi

21°/33°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°