Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buget-record

Publicat in Adevarul, luni 23 iunie 2008 ·

Dinamo Lemtrans încearcă să cucerească eventul cu o investiţie de 800.000 de euro şi cu şapte jucătoare noi Preşedintele Marcel Popescu încearcă să menţină liniştea în curtea

Dinamo Lemtrans încearcă să cucerească eventul cu o investiţie de 800.000 de euro şi cu şapte jucătoare noi

Preşedintele Marcel Popescu încearcă să menţină liniştea în curtea echipei de volei feminin Dinamo Bucureşti, într-o perioadă agitată.

Motivul este unul simplu: 11 jucătoare de la formaţia din şoseaua Ştefan cel Mare sunt la final de contract şi ar putea să părăsească clubul.

Nu este însă un semnal de alarmă deoarece planurile grupării din şoseaua Ştefan cel Mare sunt foarte mari. "Este adevărat, avem 11 sportive în această situaţie, însă Dinamo se bate la titlu anul viitor. Vom aduce şapte voleibaliste de valoare din străinătate şi o să avem un buget de 800.000 de euro pentru campionat şi Cupa CEV", ne-a declarat Marian Ştefan, managerul echipei.

Mai mult, noua denumire a formaţiei va fi Dinamo Lemtrans, aici urmând să investească şi Florian

Walter.

65.000 de euro pentru un transfer

De departe, sârboaica Sanja Starovici va avea cel mai mare contract. "Pentru a o avea în lot trebuie să achităm 65.000 de euro cu tot cu taxe. Ea va avea o înţelegere de 40.000 de euro pe sezon şi cred

că-şi merită banii, fiind o jucătoare foarte experimentată, de lot naţional.

Tot din Serbia vor mai veni Alexandra Krncevici şi ridicătoarea Stevanovic. Vom mai aduce alte două sportive de lot naţional din Croaţia, Zrinka Petrovic şi Lucia Gigic. Plus Diana Neagoe, de la Galaţi, aşa că nu cred că avem de ce să ne facem griji", a încheiat Marian Ştefan.

Singura voleibalistă care nu va mai evolua pentru Dinamo este Daniela Mincă-Gâlcă, care s-a retras din activitatea competiţională. Alida Marcovici-Cioroianu şi Claudia Cârstoiu şi-au reneg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 16 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 34 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 49 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°