Fostul premier Adrian Nastase nu ar avea, logic si procedural vorbind, a se teme de confruntarea cu procurorii DNA. El lanseaza de doi ani incoace mesaje mediatice cum ca ar fi anchetat abuziv de DNA, evident la ordinele presedintelui Traian Basescu, ceea ce este o minciuna de proportii. Din pacate, minciuna lui Nastase prinde la multa lume.
Din punct de vedere procedural, procurorii nu pot ancheta abuziv pe nimeni, cu atat mai putin pe demnitari. Ancheta penala este o simpla investigatie a unor presupuse incalcari ale legii, cam in genul celor jurnalistice, cu rezerva ca procurorii au nevoie de probe mult mai solide decat ziaristii, din simplul motiv ca actele lor au efecte mai grave.
In sistemul romanesc, ancheta penala are doua etape: cea a actelor premergatoare si urmarirea penala propriu-zisa. In prima etapa nu pot fi administrate probe, cu exceptia interceptarilor convorbirilor telefonice si a documentelor detinute de diverse institutii. Procurorul nu poate face audieri, iar faza este strict secreta, inclusiv fata de suspect. Astfel de “probe” au fost trimise de DNA Camerei Deputatilor in cazurile Mitrea si Nastase.
Este cat se poate de evident ca o astfel de colectare de indicii nu poate incalca vreun drept. Pur si simplu procurorul stabileste, sesizat sau autosesizat, o posibila fapta penala si cauta un suspect. Daca indiciile sunt convingatoare, primul lucru la care il obliga procedura este sa-l anunte de indata pe suspect ca a inceput urmarirea penala impotriva sa si sa-i prezinte indiciile de care dispune.
Abia apoi poate trece la audieri de martori, audieri care nu pot avea loc decat strict in prezenta avocatului suspectului/suspectilor. Ideea ca procurorul ar mai putea face anchete ca in anii '50, cu lampa in ochii martorilor pentru a-i determina sa faca declaratii incriminatoare, se exclude. In fapt, in faza
