Piedone e total compromis ca persoană publică şi politică Numai votanţii pot explica fenomenul prin care l-au adus pe Piedone la conducerea administraţiei sectorului 4 al Capitalei. Au
Piedone e total compromis ca persoană publică şi politică
Numai votanţii pot explica fenomenul prin care l-au adus pe Piedone la conducerea administraţiei sectorului 4 al Capitalei. Au avut o zi proastă, dar nimeni nu-i perfect. Cert e că au ales cel mai mare panglicar. Adevărul e că nimeni nu-şi imagina că poate exista o variantă mai proastă decât Inimăroiu.
Dar iată că există! Piedone, gestionarul semianalfabet care şi-a luat carnetul la cinci categorii într-o singură zi, e total compromis ca persoană publică şi politică.
El e reprezentantul tipic al prăbuşirii clasei politice din România. Partidele sunt disperate după oameni cu notorietate şi au ajuns să primească în organizaţii toţi clovnii care se scălâmbăie la rubrica "tâmpiţi" din ziarele populare şi în emisiunile tv de la ora cinci.
Cum a ajuns un om care s-a ţinut toată viaţa numai de matrapazlâcuri primar? Asta spune multe despre scara valorilor politice din România. Până una alta, el a fost votat, iar ceea ce au ales cetăţenii trebuie respectat, deşi patru ani o să aibă de tras cu un personaj de circ.
Ce e deranjant în afacerea cu permise ilegale e faptul că autorităţile nici măcar nu au suspendat carnetul lui Piedone şi al celorlalţi suspecţi pe timpul cercetărilor. Adică avem un individ al cărui carnet de conducere e obiectul unei cercetări penale, dar deţinătorul permisului achiziţionat din cuibul poliţiştilor şpăgari continuă să-l folosească.
A auzit cineva de siguranţa traficului? Oare principiul de bază nu e acela că n-au voie la volan decât persoanele care au dovedit în faţa autorităţilor că ştiu să se ţină de el?
Cred că maneliştii râd de se tăvălesc