- Sportiv - nr. 122 / 24 Iunie, 2008 Sportul, in general, ne ofera suficiente lectii de viata multora dintre noi, cu conditia, fireste, de a fi suficienti de destupati la minte pentru a invata atat din succese, cat si din infrangeri. Suficient este sa amintim ca, in general, sportul ne caleste, ne invata sa fim luptatori, ne invata sa fim altruisti, dar mai ne invata sa nu renuntam, atunci cand ne este greu. Exact in momentele de cumpana este nevoie de solidaritate, de mai multa coeziune in randul unei echipe, si, de ce nu, chiar de intelepciune. Marturisesc ca pe mine, unul, partida de fotbal, din cadrul grupelor C.E. de fotbal, dintre Romania si Olanda, nu m-a surprins prin rezultat, cat prin modul de exprimare, sau mai bine zis de inexprimare, al fotbalistilor romani. De altfel, in chiar meciul anterior, cei din conducerea echipei Romaniei puteau sa traga concluzia ca ceva este in neregula, palidele faze de ofensiva contra Italiei nefiind suficiente pentru a deduce ca romanii au jucat ofensiv. Golul lui Mutu a venit pe o greseala a unui aparator italian, dar se vedea de la kilometri distanta ca omul numarul unu din atacul echipei noastre este departe de forma care l-a consacrat, lipsit de inspiratie, obosit peste masura si incapabil sa se concentreze. Nu vreau sa spun prin aceasta ca el ar fi principalul vinovat pentru necalificarea echipei noastre in sferturile de finala, prin ratarea acelei lovituri de la 11 m, in partida cu Italia, care ne-ar fi asigurat prezenta in sferturile de finala, pentru ca, fiind vorba de un joc de echipa, responsabilitatea infrangerii se rasfrange asupra tuturor jucatorilor, cat si a antrenorilor. Ei, aici este buba, antrenorul Piturca a gandit si actionat in pur stil romanesc, toate meciurile sale nu sunt decat demonstratii ale unui concept de antijoc, el avand prima grija ca echipa pe care o antreneaza sa nu primeasca gol. P