A devenit o modă ca guvernele ale căror angajamente europene sînt infirmate prin referendum să pretindă că poporul ar fi pro-european şi că refuzul priveşte doar textele supuse ratificării. Aşa a sunat şi explicaţia neconvingătoare a premierului Irlandei privind respingerea de către concetăţenii săi a Tratatului de la Lisabona.

A devenit o modă ca guvernele ale căror angajamente europene sînt infirmate prin referendum să pretindă că poporul ar fi pro-european şi că refuzul priveşte doar textele supuse ratificării. Aşa a sunat şi explicaţia neconvingătoare a premierului Irlandei privind respingerea de către concetăţenii săi a Tratatului de la Lisabona. Prima parte a acestei afirmaţii este doar o formulă retorică, goală de conţinut şi lipsită de legitimitate. Cea de a doua parte este absurdă, atît timp cît autorii respingerii nu au citit documentul în cauză – nici nu o puteau face, ţinînd seama de dimensiunile şi caracterul său tehnic – şi şi-au întemeiat poziţia pe argumente fără legătură cu el ori făcînd confuzie între construcţia instituţională a UE care îi face obiectul şi politicile europene care sînt rezultatul votului popular în alegerile la care chiar nemulţumiţii au absentat.

Dacă nu putem vedea euro-susţinere în "Nu"-ul irlandez putem accepta că el nu exprimă euro-scepticism ci euro-confuzie. Eliminarea acesteia face necesară atît identificarea euro-ostililor şi combaterea lor, cît şi clarificarea şi legitimarea mesajului european.

Cine sînt cei care se opun Europei politice? În primul rînd, sînt naţionaliştii de factură etnicistă. Pentru aceştia securitatea se obţine numai în spatele baricadei politico-culturale şi pe bazele etnocentrismului, ale segregării şi excluderii culturale. Întrucît culturile ne adună în interior, dar ne despart în afară, ar fi obligatoriu să se asigure neutralizarea culturilor inferioare