În urma studiilor s-a demonstrat o teorie mai veche, conform căreia materialul genetic ascunde o genă a egoismului. Descoperirea s-a făcut la Universitatea din Ontario, SUA. Egoismul genetic nu se referă la natura omului de a se pune pe el în prim plan. Acesta se referă la faptul că genele vor să se manifeste şi la generaţia următoare.
Cu toate că genele sunt egoiste, acestea au un alt comportament atunci când este vorba de perpetuarea speciei. De exemplu, în cazul albinelor, doar regina se împerechează. Albinele lucrătoare sunt sterile. Acestea din urmă muncesc şi se sacrifică pentru ca matca să poată concepe cât mai mulţi urmaşi. În dezvoltarea teoriei lor, cercetătorii americani au colaborat cu cei la Universitatea din Sidney, Australia. Ei au izolat o parte din genomul albinelor domestice. În acest mod au identificat gena egoismului. (Ş.C.)