Omul parcă îşi dă singur cu stîngul în dreptul ca să uite mersul pe jos. Nu mai ştie ce e mersul pe jos.
Omul parcă îşi dă singur cu stîngul în dreptul ca să uite mersul pe jos. Are nevoie de sare de lămîie, pîine sau de un dulap de bucătărie, se urcă automat în maşină pentru a rezolva problema. Nu mai ştie ce e mersul pe jos. Are 12 ani, iar taică-su i-a luat maşină de fiţe. Sînt multe de comentat. Dar cel mai îngrozitor este că amărîtul ăla de copil chiar va creşte cu ideea că picioarele sînt bune doar pentru înjurături de genul îmi bag picioarele… Toată lumea bună merge… la sală.În limbajul celor din lumea bună, evident tot unul anchilozat, se spune „a trage de fiare“. Nu mă poate convinge nimeni că ai vreo plăcere cînd tragi de fiare pînă te ia cu ameţeli şi te scalzi în sudoare! În realitate, e o caznă cumplită, sălbatică, asumată, care n-are nici o legătură cu sănătatea. Dar pentru că trebuie să dai bine pe plajă sau în cluburi, îţi chinuieşti fără milă trupul. Toată lumea iubeşte sportul… în faţa televizorului. Părinţii aleargă după fel şi fel de scutiri, ca să-şi scape odrasla de orele de educaţie fizică. Pentru că familia vrea odraslă intelectuală, care nu-şi poate compromite viitorul cu ore de educaţie fizică.
Recent, profesorul Andre Grimaldi, un celebru diabetolog francez, vorbea despre sedentarism la nivel planetar. Un fenomen extrem de periculos pentru sănătate, dacă ţinem seama că omul e programat să facă mişcare, să meargă pe jos, să alerge. Reputatul profesor francez vorbea despre plăcerea de a face sport, comparabilă cu plăcerea unei prăjituri bune, a unui parfum deosebit, a unei haine de calitate… Dar aceste „rafinamente“, „fineţuri“, cum le numea o doamnă înţeleaptă, care dau calitate vieţii, scoţînd-o din banal, se deprind din copilărie. Doamna cu pricina, aflată la o vîrstă venerabilă, fără reumatism, hipertensiun
