CONTESTAŢIE. Un punct de fierbere, în aceste zile caniculare, la Ministerul Culturii este concursul de evaluare a directorilor de teatru dramatic. Sursa: Rompres
Singurul director de instituţie respins, Cristian Ioan de la Tg. Mureş, a depus vineri după-amiază contestaţia în care afirmă că directorul de la Sibiu, Constantin Chiriac, nu avea ce să caute în comisie, fiindu-i duşman mai vechi.
Cei doi se pare că se duşmănesc din cauza actriţei Anca Florea (“Îngerul necesar”, “După ea”), pe care Chiriac i-ar fi “furat-o” mai demult lui Ioan. Conform legii, răspunsul la contestaţie trebuie dat în maximum două zile lucrătoare de la depunerea acesteia, aşa încât Cristian Ioan aşteaptă din oră în oră să primească verdictul oficial de la comisia pentru contestaţii a Ministerului Culturii.
Regizorul ne-a declarat însă că nu are nici o speranţă în ce priveşte un răspuns pozitiv, pentru că nota de 4,85 pe care a primit-o este “o făcătură evidentă”, pe care o va contesta ulterior în instanţă. Scopul ar fi îndepărtarea sa de la direcţia teatrului din Tg. Mureş, pe care o deţine, “cu succese evidente”, de dinainte de Revoluţie.
(17:35)