Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minte sanatoasa, in corp sanatos

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 24 iunie 2008 · ·

“Mens sana in corpore sano” – Minte sănătoasă, în corp sănătos. Juvenal lansa celebrul dicton pe la anul 100 după Hristos. Dar Juvenal nu a spus şi cum le poţi obţine. Aproape 2000 de ani, omenirea a căutat reţeta succesului. Şi nu a reuşit să o găsească. Acum ingredientele secrete au fost aflate, iar Curti’s Sports Bar vi le oferă pe tavă. Iată-le!

A Mâncăruri sănătoase, stropite cu băuturi alese. Noi ştim, şi veţi afla şi voi, că fericirea trece şi prin stomac.

A Un local pentru nefumători – o premieră pentru Târgu-Mureş, deoarece ştim că tutunul dăunează grav sănătăţii. Dar Curti’s s-a gândit şi la cei care vor să răsucească o ţigară. Le-a amenajat o minunată terasă, unde aerul proaspăt va împrăştia pe dată fumul.

A 15 plasme amplasate strategic. Urmăriţi meciurile fără a vă suci gâtul, fără a avea în faţa ochilor braţele ridicate ale prietenilor.

A Robinete cu bere la fiecare masă – o altă premieră, chiar pentru România! Stimulăm

muşchii braţelor, dar şi vioiciunea spiritului.

A Internet wireless – ai pe loc, la un click distanţă, toate informaţiile pe care le cauţi.

A Sala de petreceri în cerc restrâns – max. 40 de persoane – dar şi o sală mai mare pentru cei ce cred în zicala “Unde’s mulţi puterea creşte” – max. 90 de persoane.

A Ring de dans şi cea mai bună muzică. Exclus manele, inclus hituri cu vechime.

A Sală de conferinţe – mediul ideal pentru reunirea celor mai sănătoase minţi.

A Carduri de fidelitate sau gift carduri pentru clienţii fideli.

A Spaţii special amenajate pentru pregătirea mentalităţii viitoarelor generaţii, legate de o viaţă cât mai sănătoasă, prin programe socio-sportive dezvoltate împreună cu Labradors Basketball.

Dai un ban, dar stai la Curti’s Sports Bar. Sănătatea e nepreţuită!

Imediat ce se abat asupra noastra durerile cauzate de diferite afectiuni mai mult sau mai

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 11 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 27 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°