Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul pofteşte la preţurile din UE

Publicat in GAZETA de SUD, marți 24 iunie 2008 ·

Chiar dacă mulţi „europeni“ au salarii medii între 700 şi 1.200 de euro, în timp ce românii abia dacă ajung la salariul mediu net de 300 de euro, la ei sunt preţuri la alimente şi la jumătate faţă de cele de la noi.În unele state din Uniunea Europeană viaţa poate fi considerată mai scumpă decât cea din România. Nici nu se poate face o comparaţie foarte clară a nivelului de trai, din cauză că la noi sunt salarii mici, iar la ei, de trei ori mai mari. Dar dacă analizăm doar preţurile comparative la mâncare (la produsele de bază), constatăm că în unele state UE te poţi aproviziona mai ieftin decât la noi. Românul nu pofteşte numai la salariile din UE, ci şi la preţurile de acolo. Zilele trecute, Institutul de Statistici Europene (Eurostat) a dat publicităţii o analiză care arată că românii cheltuiesc cel mai mult pe mâncare dintre toţi „comunitarii“. Cheltuielile lor pe mâncare, băutură şi ţigări se situează la 50% din salariu, în condiţiile în care ceilalţi europeni urcă până la maximum 37%. Dacă românii câştigă în medie 300 de euro pe lună, în alte state europene, cum ar fi Italia, Franţa, Germania, salariile medii urcă de la 700 la 1.200 de euro. Cu toată că peste tot în lume au loc scumpiri la alimente, la ei preţurile nu se dublează peste noapte sau în decurs de numai câteva luni, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă la noi.

Mai ieftin la ei decât la noi La venituri triple faţă de români, europenii au unele preţuri la jumătate faţă de cele practicate la noi. E drept că există produse în Occident de care românii nu se pot atinge. Dar, pentru a avea un termen de comparaţie real, am luat în calcul numai preţurile din supermarketurile existente şi la noi, şi la ei. Ne-am oprit la produsele de bază: ulei vegetal, zahăr, lapte şi carne. Ofertele supermarketurilor din ţările UE sunt valabile în perioada 20-29 iunie 2008. Dacă în România un litru de ulei de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 16 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 17 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°