Mintea mea odihnita naste tot felul de intrebari ciudate: toti porumbeii au picioare rosii sau numai cei “imbracati” in negru? Si din aproape in aproape ajung sa constat ca si printre animale exista tot felul specii asa cum si exista si printre noi, oamenii. Desi mai nou maimutele nu se transforma in oameni, nici macar cele care au un stramos comun cu noi, exista si printre ele maimute albe, negre si roscate, la fel cum sunt si printre noi oameni cu pielea alba, neagra sau galbena (rosie, mai rar). Nu stiu care este gradul de toleranta printre ele, dar observ adesea ca in cazul oamenilor acest prag e inca riscant de subtire. In epoca exploziei informationale, mai sunt semeni de ai nostri care se mira, se holbeaza la cineva crescut peste limita normala-intelege urias-sau din contra, care sufera de nanism, de parca ar fi la un spectacol de circ. Daca trece un grup de turisti ce vorbesc o limba ciudata-orice limba e ciudata daca tu nu vorbesti decat dialectul mostenit de la tara te crucesti, daca vezi un african, iti scuipi in piept, de parca ai avea vedenii! Toate ca toate, dar sa ai reactii la fel de nepotrivite in cazul in care se opreste autobusul, soferul coboara si cu un carlig desface platforma pe care se rostogoleste ajutat de insotitor un om in scaun cu rotile? Imediat ingheata parca aerul in jur. Oamenii se uita stanjeniti pe geam, pe tavan, pe jos, isi fac cruce cu limba in gura, nu mai pot de mila si niste doamne incep sa se lamenteze: ca “si ei sunt oameni, ca vai de capul lor daca si noua ne vine sa…”. As putea paria ca persoana din scaunul cu rotile era mult mai educata, citita, decat matroanele ale caror unica grija erau mingiucile uitate pe masa din bucatarie si daca tot nu se vor omori din cauza gravelor probleme ce le umbreste existenta, vor sta o dupa-masa la plaja.

Mintea mea odihnita naste tot felul de intrebari ciudate: toti porumbeii au