Puterea de cumpărare a românilor a fost de 41% din media Uniunii Europene în 2007, mai săraci decât noi fiind doar bulgarii, care au avut 38% din puterea de cumpărare medie a cetăţenilor europeni.
La polul opus, cei mai bogaţi membri ai UE sunt luxemburghezii, irlandezii, olandezii, austriecii şi suedezii, conform studiului prezentat de institutul european de statistică, Eurostat. Cea mai mare putere de cumpărare din Europa este cea din Luxemburg care este de aproape patru ori mai mare decât cea a cetăţenilor UE, respectiv 276%. În timp ce unii ar putea considera o surpriză clasarea pe locul doi a Irlandei, analiştii economici susţin că acest stat este cel mai bun exemplu când vine vorba despre impactul pozitiv al folosirii fondurilor europene.
Clasamentul a fost realizat prin exprimarea produsului intern brut pe cap de locuitor în puterea efectivă de cumpărare, nivelul de referinţă fiind media UE, respectiv 100%. România este mai săracă, raportat la puterea de cumpărare, şi decât unele state care nu sunt membre ale UE cum ar fi Croaţia sau Turcia, însă are o putere de cumpărare de două ori mai mare decât cea a albanezilor. Ultimele locuri ale clasamentului sunt ocupate de către Ungaria, 63% din media UE, Lituania, 60%, Letonia, 58%, Polonia, 54% şi România şi Bulgaria.
Din cele 27 de state care fac parte din Uniune, 13 au o putere de cumpărare peste medie, fiind vorba, evident, despre principalele puteri economice ale Europei, respectiv Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania, cărora li se alătură în partea de sus a acestui top şi statele nordice. (V.R.)
Puterea de cumpărare a românilor a fost de 41% din media Uniunii Europene în 2007, mai săraci decât noi fiind doar bulgarii, care au avut 38% din puterea de cumpărare medie a cetăţenilor europeni.
La polul opus, cei mai bogaţi membri ai UE sunt luxemburghezii, irlandez