SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un nasol, pe nume Gogu, călăreşte de zor o nasoală, pe nume Fufa, iar Dumnezeu şi Sfîntul Petru stau în aşteptare creatoare, ca să trimită la timp şi în bune condiţiuni spermatozoidul cel mai dotat genetic spre ovulul care s-a nimerit să fie disponibil în numita Fufa în acel moment. Aşa se lucrează Acolo Sus, la destin, foarte atent şi în funcţie de situaţie.

Sfîntul Petru e muncitor, însă cîrteşte tot timpul: Şefu’, hai să fim serioşi, de la ăştia doi nu prea avem ce alege. Cum să scoţi din ei unul mai bun, mai puţin slut, cînd arată şi unul, şi celălalt ca Dracu’?! Dumnezeu e însă răbdător şi îl aşteaptă pe Gogu, om al muncii de profesie asistat social, să dea drumul la marfă pe ţeavă, ca să aibă de unde selecta. Dînsul, Atoateştiutorul, în ciuda faptului că populaţia se înmulţeşte în neştire, are la dispoziţie Infinitul, aşa că e timp să se uite la fiecare spermatozoid şi la fiecare ovul în mod ştiinţific. Iar dacă nu are şi nu are de ales, asta e! Aleluia, omenirea mai capătă încă un bocciu.
Gogu nu-i nici deştept, nici frumos, nici din cale afară de drăgăstos, dar material sexual, Slavă Domnului!, posedă. Fufa, şi ea, n-a avut pic de noroc la venirea pe lume, dar copii toarnă fără să facă o pauză cît de cît. Petrică – spune Dumnezeu, punînd ochii pe cîte un spermatozoid mai răsărit – ce părere ai de ăsta? Sfîntul Petre a dat într-o parte cîţiva, care ar fi fost de luat în seamă şi-l pune în stoc şi