În Pipera, într-o clădire care nu ştiu cum se numeşte (în caz că nu ştiţi, mastodonţii în cauză au diverse denumiri), întîmplări ciudate, sau, mai bine-zis, la limita dintre bizar şi comic, s-au ţinut lanţ. Un "locuitor", de fapt lucrător într-un asemenea bloc, mi-a dat întîlnire la parterul acestuia, la o anumită oră, fixă. Am intrat, punctuală: de la "recepţie" (ce-mi place mie termenul ăsta, îmi aminteşte de hotelurile în care stăteam la mare cînd eram mică...) am fost preluată de asistenta domnului în cauză, el fiind... la o şedinţă. Şedinţa urma să ţină o jumătate de oră, ce mare lucru, timpul corporaţiilor e flexibil pentru ceilalţi. Asistenta era chiar drăguţă, uman vorbind (fără ironie) şi uşor jenată de situaţie. Ca atare, a făcut totul pentru ca să mă simt confortabil: m-a aşezat la un birou, mi-a dat apă, cafea, reviste (definiţia office a confortului...). Toate bune şi moderat-frumoase: doar că s-a nimerit ca, fix în spatele biroului în cauză, să se afle vreo două coşuri cu fructe. În majoritatea lor, exotice: banane, ananas şi... niscaiva avocado. Lumea din birou - cei care nu ajunseseră la şedinţă, erau cîţiva întîrziaţi şi un tip care tocmai aterizase din Maroc (!) - a început să observe, treptat, coşurile cu fructe. Erau ca în celebra scenă din Candid Camera cu moneda lăsată pe jos: le dădeau tîrcoale şi se gîndeau dacă şi cît să ia. Unii mi-au aruncat priviri circumspecte - probabil nu ştiau că eram din alt film. Alţii au întrebat-o direct, pe asistentă, dacă pot lua din ele. Li s-a spus că da şi au început asaltul. Discret, ce-i drept, cîte una... Mai toate fructele au fost luate şi s-a ajuns la avocado. Aici - spiritul românesc s-a arătat în plinătatea lui pe de o parte, ignorantă, pe de alta, speculativă, şi, pe a treia parte - dacă se mai poate -, fudulă: deşi mulţi habar nu aveau care-i treaba cu avocado-ul acela, unii dintre ei nu ar fi re