Dintre medicii care au facut stagii de pregatire in strainatate sau care au ajuns la un moment dat sa profeseze in Occident, foarte putini au revenit in spitalele romanesti. Cei mai multi dintre ei au facut cale intoarsa la scurt timp de la repatriere, dupa ce au dat nas in nas cu "minunata" viata de medic in Romania. Altii se gandesc foarte serios sa urmeze exemplul colegilor lor. "Nu am vazut nici o strategie a autoritatilor pentru a-i tine pe tineri acasa. Daca se ofera conditii de munca bune si salarii decente, nimeni nu va mai pleca la mii de kilometri distanta, departe de casa", isi spune oful medicul Lucian Negreanu, care s-a specializat in Danemarca, Germania si Franta, dupa care s-a intors sa-si practice meseria intr-un spital din Romania.
Negreanu, ca de altfel multi dintre colegii lui, regreta decizia pe care a luat-o acum cativa ani. "Romania libera" continua seria de articole legate de lipsa de personal specializat din sistemul sanitar romanesc, cauzata in principal de migratia in numar mare a medicilor spre alte tari. In numarul de astazi vorbim despre frustrarile unor oameni care au vrut sa puna umarul la imbunatatirea actului medical din Romania, chiar daca viata din Occident le facea cu ochiul. S-au intors acasa, dar pretul platit a fost mai mare decat s-au asteptat.
» "De ce ai alege sa te duci pentru o leafa de 15 milioane de lei intr-un sat din Romania unde nu ti se pun la dispozitie casa, masa, aparatura? Poti profesa intr-un sat din Anglia unde toate acestea iti sunt asigurate."
Teama de posibilele repercusiuni venite din partea conducerii spitalelor ii determina pe medicii rezidenti sa evite sa vorbeasca despre neajunsurile sistemului din care fac parte. Iar atunci cand o fac – foarte rar –, prefera anonimatul. Lucian Negreanu, medic gastroenterolog la Spitalul Universitar din Bucuresti, a devenit, fara voia