Un procent de 1,5 la sută din totalul fraudelor informatice poziţionează România pe locul 5 în lume într-un top al acestor infracţiuni, relevă un studiu realizat de compania americană de comerţ online eBay. "Majoritatea fraudelor informatice provin din SUA, circa 65 la sută, fiind urmate de Italia şi Canada", a declarat secretarul de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zoltan Somodi, la un seminar pe tema securităţii IT&C.
În ultimii ani, în România, se înregistrează trendul mondial al criminalităţii informatice, autorii lucrând practic cu aceleaşi instrumente şi modalităţi de operare ca oriunde în lume.
"Cele mai utilizate fraude informatice în România sunt cele legate de licitaţiile frauduloase şi cele cu cărţi de credit. Practic în cazul licitaţiilor on-line, peste 80 la sută din victimele românilor sunt cetăţenii străini, mult mai educaţi în folosirea Internetului", a spus Virgil Spiridon, şeful serviciului pentru combaterea criminalităţii informatice din IGPR.
De asemenea, atacurile phising asupra băncilor pentru obţinerea unor informaţii despre cardurile de credit sau conturile de Internet-banking sunt alte fraude informatice des întâlnite în România.
Şeful serviciului pentru combaterea criminalităţii informatice din IGPR a declarat că prejudiciile create în cazul acestor atacuri inforomatice sunt greu de cuantificat precizând, însă, că direcţia pe care o conduce a constatat 1.276 de infracţiuni în 2007, faţă de 831 în 2006, numărul persoanelor cercetate fiind, de asemenea, în creştere de la 601 în 2006, la 752 de persoane anul trecut.
Piaţa comerţului electronic este estimată pentru 2008 la 250 milioane de euro, ceea ce reprezintă o majorare de peste două ori faţă de anul 2007, când vânzările online s-au ridicat la 115 milioane de euro. Din acestă piaţă, circa