- Diverse - nr. 123 / 25 Iunie, 2008 Episcopul vizitatiilor canonice, al catehezelor comune, al orfanilor si vaduvelor, al misiunilor sfinte, aparator al Bisericii in Senatul Romaniei, devine Episcop de Cluj-Gherla, prin Bula Papei Pius al XI-lea reorganizand Provinciile Mitropolitane ale Bisericii Romane Unite. Episcopia de Gherla isi muta resedinta la Cluj in octombrie 1930 si PS Episcopul Iuliu Hossu este instalat in catedrala "Schimbarea la Fata", donatie papala din 1924, apoi cumpara palatul Episcopal din str. Motilor, palatul Farmacistilor din vecinatate _ azi Institutul Teologic Greco-Catolic si Seminarul Teologic, reorganizeaza parohiile din jud. Cluj, Alba si Salaj, si in 1932 obtine dreptul de folosinta in comun a bisericii Piaristilor (Universitatii) din Cluj. In 1933 se construieste, in vecinatatea catedralei, cladirea moderna a Academiei Teologice, ocupata azi de Conservatorul "Gheorghe Dima". PS Episcopul Iuliu Hossu celebreaza zilnic Sfanta Liturghie in capela, si in duminici si sarbatori, in catedrala, organizeaza exercitii spirituale, in comunitatile religioase cu toti preotii, face pelerinaje anuale la manastiri; dispune catehizarea elevilor din scolile de toate gradele, recomanda preotilor sa nu participe la activitati politice, militante, sa nu fie membri ai vreunui partid politic. Introduce saptamana de rugaciune pentru Unirea Bisericilor (18-25 ianuarie). PS era preocupat de formarea si pregatirea clerului tanar, asistand des la cursurile si examenele studentilor teologi, vizitand studentii romani din strainatate si mai ales pe cei care studiau in Cetatea Eterna. In timpul ocupatiei horthyste _ 1940-1944 _ episcopul anunta ca nu se refugiaza si ramane alaturi de populatie, si incepe o colaborare stransa cu Mitropolitul ortodox Nicolae Balan de la Sibiu si cu Episcopul Clujului, Nicolae Colan, pentru a apara cauza romaneasca, numindu-se frati _