Unul dintre bunii prieteni ai premierului Tăriceanu, fostul ministru Sebastian Vlădescu, a apărut, ieri, din neant, cu o soluţie miraculoasă la criza autostrăzilor: deficit excesiv şi încredinţarea directă a lucrărilor, fără licitaţie.

„Nu trebuie să ne gândim foarte mult: ştim care sunt cei mai mari zece constructori de autostrăzi din lume. (…) Stabilim că vrem 2.000 de km de autostradă (…) îi chemăm şi fiecare îşi extrage un tronson de 100 km“, a declarat Vlădescu în „Ziarul Financiar“.

Declaraţia amicului lui Tăriceanu nu este întâmplătoare. El nu face nimic altceva decât să verifice dacă opinia publică ar fi dispusă să accepte încă zece ţepe de tip Bechtel. Trocul este simplu: dacă vreţi să construim mai repede, atunci renunţăm la îndelungatele licitaţii şi recurgem la încredinţare directă. Opinia publică va fi mulţumită pentru că lucrările vor evolua, contractorii vor fi fericiţi pentru că vor putea umfla costurile, iar demnitarii îşi vor umple buzunarele cu comisioanele aferente fiecărui contract. În 2009, guvernarea PNL-PSD va şti să facă uitat dezastruosul contract cu Bechtel: costuri necunoscute, termene de execuţie imprecise şi clauze secrete.

O altă şmecherie cu care Vlădescu testează piaţa se referă la deficitul excesiv, de care, chipurile, România ar avea nevoie pentru a-şi finanţa autostrăzile. O minciună, pentru că, taman ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că România nu are probleme cu finanţarea proiectelor de infrastructură, ci cu planificarea acestor cheltuieli, inclusiv prin bugete multianuale.

Sunt tentat să cred că Sebastian Vlădescu nu face decât să pregătească opinia publică pentru deficitul excesiv din 2009, generat de majorarea pensiilor. Cheltuielile suplimentare generate de acest cadou electoral al guvernului Tăriceanu se vor apropia de 2% din PIB - a recunoscut-o chiar fostu