Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea salariilor din IT&C începe să dea semne de stagnare în 2008

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iunie 2008 ·

După patru ani de majorări ale lefurilor, de peste 30%, specialiştii din resurse umane vorbesc despre o încetinire a ritmului de creştere IT-iştii se numără printre cel mai bine

După patru ani de majorări ale lefurilor, de peste 30%, specialiştii din resurse umane vorbesc despre o încetinire a ritmului de creştere

IT-iştii se numără printre cel mai bine plătiţi angajaţi din România. Un tânăr primeşte la începutul activităţii un salariu lunar de până la 600 de euro.

Rata de creştere anuală s-a ridicat în ultimii ani la peste 30 de puncte procentuale, însă specialiştii în recrutare estimează că acest avans va începe să stagneze în perioada următoare, din cauza resurselor tot mai limitate pe care le au companiile.

Chiar dacă se numără printre sectoarele cu cea mai rapidă rată de creştere a lefurilor de la an la an, România se află şi din acest punct de vedere în urma ţărilor europene.

Creştere susţinută în ultimii ani

Un proaspăt absolvent al studiilor de specialitate este angajat în prezent pe o poziţie de juniorat, în schimbul unui salariu care pleacă de la 400 de euro şi ajunge foarte uşor la 600 de euro, net.

"Cel mai bine plătite au devenit poziţiile din zona de top management şi cele de nişă. Zona de implementare a aplicaţiilor de business a crescut mult (ERP, CRM, BI), consultanţii seniori fiind foarte vânaţi în ultimul timp. Acest aspect determină în mod obligatoriu o creştere a salariilor", a declarat, pentru "Adevărul", Valentina Neacşu, senior consultant în cadrul companiei de recrutare Itex.

Potrivit acesteia, salariile în domeniul IT au crescut constant în ultimii ani. "Deja intervalul de creştere este mai mic în ultimul an, aşa că este probabil să asistăm cât de curând la o stagnare", spune Neacşu. Creşterea accelerată a lefurilor s-a datorat în principal şi dezvoltării companiilor care au simţit tot m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 13 rămâne mai scăzută față de scrutinul din 2019

HotNews acum 57 minute
Prezența la vot în România și diaspora, la ora 13, este de 21,99 %. Aproape 4 milioane de români au mers la urne, atât în țară, cât și peste graniță. La scrutinul din 2019, numărul total al celor au fost la vot la aceeși oră depășea 4.168.000. 3.960

Poliția face cercetări în cazul lui Ciprian Ciubuc, după ce s-a filmat în cabina de vot. A desenat un chenar și a votat-o pe Diana Șoșoacă

HotNews acum 47 minute
Deputatul neafiliat Ciprian Ciubuc riscă să fie amendat de Poliție, după ce s-a prezentat duminică la o secție de votare, a desenat pe buletinul de vot o căsuță cu numele Dianei Șoșoacă și a filmat din interiorul cabinei de vot. Ciubuc a intrat în c

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 2 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum o ora
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 3 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marian Ceauşescu, amendat după ce i s-a adresat lui Iohannis cu apelativul ”borfaşule”, atunci când acesta a ajuns la secţia de votare de la Liceul ”Jean Monnet”

News.ro acum o ora
Marian Ceauşescu, devenit cunoscut pentru abordarea unor persone publice, politicieni ori oameni implicaţi în diverse acţiuni în instanţe, a fost amendat, duminică, după ce i s-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis cu apelativul ”borfaşule”, atunci

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°