Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford va deschide reprezentanta in Romania in doi ani

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 25 iunie 2008 ·

Ford si-ar putea deschide reprezentanta in Romania cel mai devreme anul viitor sau in 2010, in prezent nu au fost inca purtate discutii privind preluarea activitatilor de la actualul importator Ford, Romcar, a declarat, pentru Wall-Street, Catalin Gavra, noul director general al TiriacAuto.

“Inca nu au inceput discutiile efective, asteptam un semn. Anul acesta in nici un caz. Undeva spre doi ani totul va ramane asa. Pentru organizarea unei astfel de structuri, la Mercedes a durat un ani si jumatate, nu cred ca se poate face mai devreme de un an din momentul in care se apuca cineva sa o faca. In prezent nu am inceput procedura. Este imposibil sa se preia anul acesta ceva pentru ca operational nu se poate”, a declarat Gavra.

Noul director general al TiriacAuto, Catalin Gavra, are ca prim obiectiv extinderea retelelor de retail in noi locatii la toate marcile pe care le reprezinta.

“In primul rand vizam o dezvoltare mai accentuata a retelelor de retail la toate marcile pe care le reprezentam, dezvoltare din punct de vedere al unor noi locatii. In functie de volumele pe care fiecare marca si le-a propus si de zonele in care exista disponibil de dezvoltare vom face aceasta extindere. Nu exista o marca preferata sau o anumita zona. In orice retea de dealer este foarte important ca cererea care este in piata sa se regaseasca in business plan-ul pe care il are fiecare dealer. Adica o dezvoltare prematura mult prea extinsa a oricarei retele poate sa determine o serie intreaga de probleme in sensul ca dealerii nu isi recupereaza investitia si atunci trebuie sa fie foarte multa precautie indiferent de marca ”, a declarat Gavra.

Potrivit oficialului TiriacAuto semnele unei potentiale stagnari in zona pietei auto per ansamblu incep sa apara. “Conform statisticilor inregistrarile de second hand au avut un ritm mai accelerat de crestere decat masinile noi. In

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 42 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°