Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a aprobat prin ordin de ministru cuantumurile indemnizatiilor ce se vor acorda cadrelor didactice participante la examenul national de Bacalaureat. Astfel, la examenul de Bacalaureat, presedintii centrelor de examen cu pana la 300 de candidati (inclusiv) vor incasa 1.150 RON, iar cei din centrele cu peste 300 de candidati, aceeasi suma la care se adauga insa 2,3 lei pentru fiecare candidat suplimentar.
Potrivit Ministerului Educatiei, vicepresedintii comisiilor din centrele de examen cu pana la 300 de candidati vor fi platiti cu 750 RON, iar cei ai centrelor in care numarul elevilor depaseste acest plafon vor primi aceeasi suma plus 2,3 RON pentru fiecare candidat. Secretarii comisiilor din centrele de examen (cadru didactic cu abilitati de operare pe calculator/informatician) cu pana la 300 de candidati (inclusiv) vor fi remunerati cu 605 lei, iar in cazul celor din centrele cu peste 300 de candidati, acestei sume i se vor adauga 2,3 lei/elev.
Membrii comisiilor vor primi 605 lei/persoana, profesorii examinatori la probele orale sau practice - 4,7 lei/candidat, iar asistentii - 64 lei pe zi. In cazul centrelor zonale de evaluare, sumele sunt urmatoarele: presedinte comisie in centre cu pana la 700 candidati (inclusiv) - 1.150 lei, presedinte comisie in centre cu peste 700 candidati - 1.150 lei + 1,73 lei/candidat suplimentar, vicepresedinte comisie in centre cu pana la 700 candidati (inclusiv) - 750 lei, vicepresedinte comisie in centre cu peste 700 candidati - 750 lei + 1,73 lei/candidat suplimentar.
Secretarii comisiilor din centrele zonale de evaluare (cadru didactic cu abilitati de operare pe calculator/informatician) cu pana la 300 de candidati (inclusiv) vor primi 0,81 lei/candidat, membrii comisiilor 605 lei/persoana, iar profesorii evaluatori 7,5 pentru fiecare lucrare corecta