Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima zi de caniculă: leşinuri pe stradă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 iunie 2008 ·

În judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, serviciile de Ambulanţă au făcut faţă cu greu sutelor de apeluri primite ieri. Sursa: Codrin Prisecaru

Judeţele din sudul ţării au fost ieri cele mai afectate de temperaturile caniculare care au depăşit la amiază 35 de grade Celsius. Câteva zeci de persoane au leşinat pe stradă, iar serviciile de ambulanţă au primit sute de apeluri.

Un punct de prim ajutorîn minus

La Craiova, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au leşinat pe stradă din cauza căldurii. Potrivit reprezentanţilor Autorităţii de Sănătate Publică Dolj, serviciul de Ambulanţă a primit 227 de apeluri. Deşi Prefectura Dolj a anunţat încă de luni că vor fi amenajate patru puncte de prim ajutor, ieri la prânz doar trei dintre acestea funcţionau la Craiova.

Astfel, în holul Teatrului Naţional, unde ar fi trebuit să fie amplasat cel de-al patrulea punct de ajutor, nu era nici picior de asistentă medicală, iar afară nu apărea niciun anunţ care să indice prezenţa centrului. În plus, două dintre celelalte puncte de prim ajutor şi-au început activitatea mai târziu, iar cel amenajat în incinta prefecturii nu dispunea de aer condiţionat.

Ture suplimentare pentrumedicii de pe Salvări

Şi Serviciul de Ambulanţă Olt s-a confruntat ieri cu zeci de solicitări, iar două persoane au leşinat pe stradă la Slatina. „Pe perioada caniculei s-au suplimentat turele, iar echipaje de rezervă sunt pregătite pentru a interveni în cazurile dificile. Vor fi folosite mai ales ambulanţele dotate cu aer condiţionat“, spune medicul Radu Nucă, directorul serviciului de Ambulanţă.

La Drobeta-Turnu-Severin, un bărbat de 45 de ani a ajuns ieri la spitalul judeţean, după ce i s-a făcut rău pe stradă. „Pe fondul deshidratării, pacientul a simţit că îl lasă picioarele din cauza căldurii şi s-a aşezat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 28 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 43 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°