Desi multi ar crede contrariul, marturisesc ca am incercat adesea sa inteleg cum se vad lucrurile din punctul de vedere al celor cu care nu sunt de acord. Si iata ce vad, de pilda, daca ma pun in locul dlui Adrian Nastase. Vad ca, dupa ce lumea parea ca s-a asezat cu umil entuziasm la picioarele mele, pierd alegerile care trebuiau sa ma consacre definitiv in statutul de semizeu care mi se cuvine. Am pierdut alegerile pentru ca altul, cu tupeu si cu mare lipici la popor, a jucat genial in ultima secunda partitura falsificarii alegerilor si eu nu am stiut cum sa reactionez.

Nu mult dupa aceea, Parchetul a inceput sa ma potopeasca cu citatii. Stiu bine cate nefacute am facut. Ca sa tin sub control un partid urias si complicat precum PSD sau ca sa conduc dupa propria credinta politica externa a tarii am facut, am dat, am luat, am manevrat. Sigur ca am facut tot ce am facut in numele unei ratiuni de stat superioare, pe care eu o inteleg.

La pachet cu toate acestea, am avut grija si de confortul meu personal. Tin la averea mea si imi place sa o vad crescand. Imi place sa am un birou deasupra caruia sa se afle, in loc de tavan, o piramida transparenta inalta. Eu stau acolo, la o masa sculptata in lemn greu, si scriu, sau citesc, sau meditez. Iti dai seama cum ma vad din cer!

In general, am fost suficient de abil sa acopar marile mele manevre. Aveam puterea sa o fac, stiam cum sa o fac si, in plus, stiu ca procurorii nu sunt atat de abili sa ma prinda. Infractiunile care mi se pun in carca au nume grele: luare de mita, spalare de bani etc. Dar obiectele de care se leaga sunt marunte: termopane, caciulite, cada de la baie si altele asemenea. Simt cum procurorii se tin de mine, desi nu au probe suficiente.

Au chiar un fel de disperare de a ma prinde mai repede, inainte de alegeri. Disperarea asta nu se explica altfel decat prin fapt