Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica oferă bani pentru copilul fetiţei-mamă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 iunie 2008 ·

Mitropolia Moldovei a anunţat astăzi că vrea să dea bani pentru creşterea copilului fetiţei de 11 ani violate de unchiul ei, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan. Sursa: Dan Sofronia

"Am înţeles că sunt tentative pentru a convinge acestă fetiţă şi pe părinţii ei să plece din ţară pentru ca uciderea să nu fie făcută aici, ci în altă parte, pentru că avortul în sine este o ucidere. Am discutat cu colaboratorii mei chiar în această dimineaţă şi mi-au amintit că părintele protopop din zonă a luat legătura cu fetiţa şi părinţii acesteia. Le-am cerut ca în după-amiaza aceasta să prezinte familiei angajamentul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de a-şi asuma responsabilitatea acordării unui ajutor în perioada de dinainte de naştere, iar dacă dintr-o pricină sau alta familia nu doreşte să păstreze copilul, Mitropolia va găsi resursele umane şi materiale necesare pentru a se îngriji de copil până când părinţii vor considera de cuviinţă să-l primească înapoi în familie", a precizat IPS Teofan.

Ierarhul a adăugat că poziţia sa în acest caz este pentru viaţă şi că este de demnitatea Bisericii şi a ţării ca acest copil să se nască.

De mentionat că, în această după-amiază o comisie formată din medici ginecologi, psihologi şi jurişti va decide soarta Florinei. Comisia trebuie să hotărască dacă fetiţa-mamă va avorta sau nu în România.

Părinţii fetei sunt hotărâţi să meargă în Marea Britanie pentru întreruperea de sarcină, indiferent de ceea ce va decide azi comisia de la Bucureşti.

O româncă stabilită în Marea Britanie, Roxana, i-a făcut programare la o clinică privată şi va plăti intervenţia. Aici, avortul este permis până la 24 de săptămâni, iar Florina, care a împlinit recent 11 ani, are o sarcină de 20 de săptămâni.

Vom reveni cu amănunte.

Citiţi şi "Paşaport pentru avort"!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 19 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 40 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 33 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 44 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 52 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 22 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°