Încă inedite acum cîţiva ani, mărturisirile despre cotidianul „epocii de aur“ proliferează de la an la an, într-un ritm tot mai alert. Volume cu trei-patru autori sau cu douăzeci, încercări de antropologie a cotidianului sau confesiuni pur şi simplu. Texte despre comunism, la graniţa dintre ficţiune/ficţionalizare şi consemnare a realităţii nude, la limita dintre simplitatea recuperării şi experiment, menţinîndu-se în echilibru instabil între luciditate şi pasionalitate. O producţie care – am unele bănuieli – tinde să se înscrie, deja, într-o serie de succes. Ceva-ceva ar mai fi totuşi de spus pe acest teren al „arhivării“ comunismului românesc dintr-o perspectivă (asumat) subiectivă. Asta vor fi intuit Radu Pavel Gheo şi Dan Lungu atunci cînd s-au apucat să adune mărturii, pe această linie, de la mai multe bine-cunoscute doamne ale lumii noastre intelectuale. Cei doi au simţit, cu alte cuvinte, că femeile şi-au spus prea rar pînă acum punctul de vedere asupra vieţii în comunism, asupra vieţii trăite de ele în comunism, că elementul masculin riscă să monopolizeze, ca şi în alte împrejurări, discuţia. Totuşi, mai există, înainte de Tovarăşe de drum..., cîteva volume „la temă“, în care vocile feminine se fac auzite cu suficientă fermitate. Îmi vin în minte Cartea roz a comunismului (coordonată de Gabriel H. Decuble şi publicată în 2004 la Editura Versus din Iaşi) şi Cum era? Cam aşa... (Editura Curtea Veche, 2006), unde melodia frustrării combinate cu o ciudată nostalgie nu mai este interpretată de un cor exclusiv masculin. (În primul dintre volumele citate, patru din cele paisprezece voci sînt feminine: Corina Bernic, Mariana Codruţ, Dana Iurescu, Cerasela Stoşescu; în al doilea, iau cuvîntul, într-un ansamblu mixt, Adriana Babeţi, Angela Cozea, Sanda Golopenţia, Doina jela, Ioana Pârvulescu, Rodica Zafiu). Dar îmi vin în minte şi volume individuale, ca mult com