Odată cu apariţia Legii nr. 1/2000, când retrocedările de terenuri au început să se facă masiv, a apărut o nouă meserie, aceea de intermediar, de vânzător de ponturi în persoana unuia sau altuia dintre funcţionarii ori edilii primăriilor. Aceştia ştiu căror terenuri li se va schimba destinaţia, ce obiective se vor construi şi unde etc. O şoaptă bine plasată aduce bani în conturi. Bătălia pentru acapararea terenurilor intravilane vecine municipiului Craiova s-a mutat de ceva timp în comuna Gherceşti. Preluarea de către comisia comunală a celor câteva sute de hectare de la Staţiunea Şimnic şi transformarea lor în intravilan au creat senzaţia proprietarilor de drept validaţi de comisia judeţeană că vor fi puşi în posesie fără probleme. În realitate, intravilanul creat lângă Craiova are de mult timp alţi stăpâni care, prin celebra metodă a cumpărării drepturilor succesorale, au devenit boieri. Tehnica este simplă: un „om de bine“ pe care tot satul îl ştie prieten cu primarul sau alt apropiat al său te contactează după momentul în care ai fost validat de comisia judeţeană şi te întreabă dacă nu vrei să vinzi dreptul de proprietate pe o sumă infimă. Îţi spune că ştie pe unul cu bani care vrea să cumpere ca prostu’ pământ, că nu are ce mai face cu banii şi mulţi cad de voie sau de nevoie în plasa mincinosului. La fiecare vânzare şi pentru fiecare hectar, vânzătorul de ponturi încasează două sute de lei fără să facă mai nimic. Acelaşi personaj are grijă să-ţi spună că, dacă nu vrei să vinzi, vei primi pământul unde şi-a înţărcat dracu’ copiii, pentru că omul lui este tartorul comisiei comunale de aplicare a legilor fondului funciar. Într-o astfel de situaţie, omul are de ales: ori se trezeşte proprietar pe un teren pe care nu-l poate munci şi nici nu-l poate valorifica, ori se mulţumeşte cu o sumă de bani care, deşi mică, este mai bună decât nimic. În majoritatea cazuri