În funcţie de bugetul familiei, părinţii îşi trimit copiii la şcoli de vară publice sau private, plătind între 24 şi 1.300 de euro pe lună Într-o societate în care bunicii sunt
În funcţie de bugetul familiei, părinţii îşi trimit copiii la şcoli de vară publice sau private, plătind între 24 şi 1.300 de euro pe lună
Într-o societate în care bunicii sunt fie prea moderni, fie prea bătrâni ca să-şi îngrijească nepoţii, cursurile de vară reprezintă soluţia ideală pe timpul vacanţei copiilor.
În fiecare an, în perioada estivală, mii de părinţi trebuie să găsească o soluţie pentru supravegherea copiilor, cât timp ei merg la serviciu, iar şcolile de vară reprezintă cea mai populară alternativă.
În funcţie de venituri şi de comunitatea în care domiciliază, familiile pot apela la şcolile de vară publice - dacă şcolile din regiune organizează cursuri în perioada estivală - sau la cele particulare. La centrele private, costul unei luni de cursuri este, în medie, de 600 de euro, în funcţie de facilităţile oferite.
Creaţie, jocuri, sport, natură
Multe municipii spaniole organizează cursuri de vară în şcolile de stat. Acestea se adresează, cel mai adesea, copiilor cu vârste de la 3 la 12 ani, ai căror părinţi lucrează, iar taxele percepute sunt rezonabile. Cele mai solicitate luni sunt iulie şi august, însă şi primele două săptămâni din septembrie sunt aglomerate.
Actele care trebuie depuse de părinţi pentru înscrierea copiilor la aceste şcoli de vară sunt o adeverinţă de încadrare în câmpul muncii şi alta de atestare a domiciliului minorului în oraşul respectiv, în apropierea şcolilor sau a grădiniţelor care vor organiza cursurile. Cererea foarte mare face ca, de multe ori, să fie necesară o tragere la sorţi sau o selecţie de dosare, prioritate având familiile cu venituri reduse.
Activităţile pe care le vor desfăşura copiii pe