Zabovind pe confesiunile lui Nicapetre, am fost frapat de numeroasele asemanari de destin cu Panait Istrati... La noua luni de la asfintirea marelui prozator, in primavara anului 1935, rasarea in Brailita ca un semn al destinului, in miez de iarna, Petrica Balanica, cel care avea sa semneze sub sculpturile sale Nicapetre. Unul, infrint, ingenunchea in tarina, altul se inalta. Dincoace de pod, Comorofca lui Panait Istrati cu saracia ei halucinanta amestecata cu violenta. Dincolo de pod, Brailita lui Nicapetre. Fata in fata, doua lumi, doua spatii matrice.
Sa remarcam un lucru aparent banal. In toate referintele sale despre locul nasterii, Nicapetre a mentionat doar "Brailita". Nu a adaugat niciodata si "Braila". Numele cartierului de dincolo de pod era de-ajuns. Desi nu-l citeaza niciodata in cele doua carti de confesiuni, Panait Istrati este pentru Nicapetre un pattern existential. Din seria marilor personalitati brailene carora Nicapetre le-a lucrat chipul in bronz - Perpessicius, Anton Dumitriu, Vasile Bancila, Nae Ionescu - din pacate lipseste tocmai Panait Istrati...
Fara sa fie contestat, Nicapetre a avut vocatie de contestatar. I-a placut ca si lui Panait Istrati, existenta in raspar. Din confesiuni reiese ca a fost, ca sculptor, in razboi cu toata lumea, cu mai marii zilei, cu maestrii impusi ai momentului, cu sistemul politic care-i cerea un canon strain artei sale. Ca si Istrati, Nicapetre a fost un nesupus. Avea de acasa vorba iute si taioasa ca o dalta. Cind lucreaza in singuratatile atelierului sau de la marginea Bucurestiului sau in singuratatile Magurei Buzaului, e tacut si indirjit. E, conform unei cugetari a maestrului sau de taina, Brincusi, muncitor ca un rob si liber ca un rege. Ca si patternul sau, Nicapetre are orgoliul de a razbi singur, pe un drum numai al sau, aspru si plin de privatiuni, un drum nu numai singuratic, ci m
