Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul unui bilet la concertul Juanes ajunge pana la 300 de lei

Publicat in HotNews, joi 26 iunie 2008 ·

S-au pus in vanzare biletele pentru concertul sustinut de columbianul Juanes in Romania, iar fanii "vor plati scump". Pentru spectacolul care va avea loc la Sala Polivalenta in ziua de 3 septembrie 2008, de la orele 20:00, fanii vor scoate din buzunar intre 100 si 300 de lei. Pretul abonamentelor pentru cele mai importante festivaluri ce vor avea loc, vara aceasta, in Romania ajung la maxim 240 de lei.

Preturile biletelor pentru cele mai importante festivaluri romanesti din aceasta vara nu le depasesc pe cele ale lui Juanes. De exemplu pentru festivalul Stufstock un amator va plati 150 ron pentru un abonament, la Bestfest pretul va fi de 240 ron, iar la Peninsula un bilet cumparat in ziua festivalului va fi de 170 ron.

Celebrul star al muzicii latino, care a scos pana in momentul de fata patru albume, se afla in turneu mondial de promovare a albumului "La vida es un ratico". Membrii stafului, muzicieni si tehncien, aproximativ 70 de persoane, vor ajunge la Bucuresti cu avionul, impreuna cu tot echipamentul tehnic necesar.

Dupa show-ul din capitala Romaniei, toata echipa se va deplasa cu o suita impresionanta de nightlinnere, adica autobuze echipate cu tot ce este necesar pentru un voiaj de lunga durata, inclusiv pe timp de noapte, spre Moscova, unde va avea loc etapa urmatoare a turneului, dupa cum anunta organizatorii.

Biletele se pot achizitiona online de pe www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.ticketpoint.ro, www.eventim.ro si de la magazinele: Muzica, Music Shop, Diverta, Germanos, Carrefour Voiaj, Flanco, Flamingo, Inmedio, precum si la Sala Palatului si la Sala Polivalenta.

Juanes - "La Camisa Negra" [LIVE]

S-au pus in vanzare biletele pentru concertul sustinut de columbianul Juanes in Romania, iar fanii "vor plati scump". Pentru spectacolul care va avea loc la Sala Polivalenta in ziua de 3 septembr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 8 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 11 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Marius Tucă Show începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru miercuri, 30 aprilie 2025

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru miercuri, 30 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

FINANȚAREA campaniei, un subiect sensibil pentru Nicușor Dan: A evitat din nou să răspundă

Gandul acum 5 ore
În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți seară, de la TVR1, Nicușor Dan a fost confruntat din nou cu întrebări privind finanțarea campaniei sale electorale. Întrebat de Silviu Predoiu cine sunt sponsorii principali care îl sprijină în cursa pentr

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum 5 ore
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

Ziua Națională a Veteranilor de Război, onorată și la Tulcea

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Națională a Veteranilor de Război a fost organizată în municipiul Tulcea, astăzi, 29 aprilie 2025, la Capela Militară. Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și

FACT-CHECKING la a doua dezbatere prezidențială. Despre ce au mințit candidații

HotNews acum 3 ore
Site-ul Factual, care se ocupă de fact-checking, a verificat live declarațiile candidaților de la dezbaterea prezidențială de marți seară organizată de TVR la Palatul Cotroceni. Ei au descoperit cinci declarații mincinoase ale candidaților. Pe lângă

Crin Antonescu: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresat

Marcel Ciolacu: „Vă anunț, oficial, Crin Antonescu va intra în turul doi de pe primul loc” / Întrebarea la care a evitat să răspundă

HotNews acum 7 ore
Liderii social-democrați s-au reunit marți la partid într-o ședință ca să discute despre campania electorală, pe ultima sută de metri înainte de alegeri și despre mobilizarea din teritoriu, în contextul în care unii dintre liderii de la centru sunt

Vremea

București
acum

mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/24°
joi

14°/23°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

mie.

3°/19°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/24°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°
sâm.

16°/25°