A fost odată ca niciodată o roată groasă şi mare de motor. Sub atingerea cailorputere, striaţiile ei fericite gemeau de plăcere. Se dădea cu parfum tare şi scump de cauciuc nou şi lucios, iar pielea ei născută din spumă de hevea brasiliensis se încingea erotic după trecerea bruscă de la 0 km/h la 150 km/h. Pe lângă suratele din vecini, janta ei sclipea apoteotic în lumina rece a neoanelor de deasupra şoselei. Dezmierdările asfaltului nou şi neted o umpleau de fiori: era unică, era frumoasă, era rapidă. Era favorita zeului din şa.
A venit seara magică în care, printr-o manevră măreaţă, la mii de rotaţii pe minut, stăpânul a ridicat-o în aer. Contactul motocicletei cu solul se făcea doar prin sora ei din spate, în timp ce ea, anvelopa din faţă, zâmbea triumfătoare cerului negru al nopţii. Era ca o puternică preoteasă antică, sus, sus, rulând cu viteză fără să atingă pământul. Zbura! În cartier, ea era singura roată de motor care putea să zboare.
Apoi, victoriile au venit una după alta. Zeul din şa o ridica spre cer seară de seară, îi dădea aripi, iar apoi o mângâia pe creştetul negru şi încins. În ultima noapte s-a simţit însă mai nesigură ca în alte dăţi. Avea presimţiri rele. Au pornit din nou în ceea ce era deja un obişnuit marş triumfal. Viteza creştea, şi ea anticipa deja deliciul înălţimilor. În secunda fatidică, colţul ascuţit al unei pietre a muşcat din obrazul ei şi i-a adus brusc sfârşitul. Sfâşiată sub o maşină, regina cartierului nu a apucat nici măcar să strige de durere.
Cele mai bune poveşti sunt întotdeauna cele adevărate, iar povestea de mai sus este în totalitate reală. Decorul poartă numele unei străzi craiovene. Ora evenimentelor este împinsă undeva după miezul nopţii. Iar accidentul din final a adus la faţa locului echipajele de urgenţă şi descarcerare. Din fericire, singura victimă a incidentului a fost frumoasa anvelopă din faţă a
